vineri, 17 iunie 2011

INAUGURARE PASAJ BASARAB

CONTROVERSE Bucureştenii au fost invitaţi, astăzi, la promenadă pe pasajul Basarab, lung de aproape doi kilometri, însă deschiderea acestuia este contestată de specialişti. Specialiştii de la Inspecţia de Stat în Construcţii spun că nu se poate circula pe pod pentru că nu s-a făcut recepţia lucrărilor.
Pasajul Basarab este inaugurat, astăzi, potrivit anunţului făcut, ieri, de edilul şef al Capitalei, Sorin Oprescu. Marele eveniment care a fost amânat de mai multe ori este atacat atât de Prefectura Bucureşti, cât şi de specialiştii de la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC). Surse din cadrul instituţiei spun că niciun inspector nu a participat la recepţia lucrărilor aşa cum este normal la o astfel de lucrare cum este Basarabul care a ajuns să fie cunoscut drept cel mai lat pod urban din Europa şi cel mai mare din Capitală.
„ În condiţiile în care nu se respectă procedurile prevăzute prin lege şi se încalcă regulamentul de recepţie a lucrărilor, orice folosire a pasajului este periculoasă“, au precizat sursele citate. Mai mult, spealiştii susţin că podul nu poate fi deschis circulaţiei atâta timp cât nu se cunosc nici rezultatele testelor de rezistenţă ale podului. Mai mult, pentru graba cu care a anunţat inaugurarea şi în lipsa tuturor avizelor, edilul şef al Capitalei riscă să fie acţionat în instanţă.
Oprescu: „Pasajul este gata!“În schimb, abia întors din Italia, primarul general, Sorin Oprescu, a ţinut să încheie săptămâna cu o veste-bombă: deschiderea Pasajului Basarab.„Am în mână procesul verbal de predare-primire, pasajul poate fi pus în funcţiune şi dat în exploatare. Este semnat, e oficial, este rezultatul constatărilor făcute de toţi cei ceruţi de lege“, a spus, ieri, Oprescu.
Şi ca să îi convingă pe locuitorii Capitalei că totul este în regulă, el a anunţat că îi va aştepta pe bucureşteni, astăzi, de la ora 10.00, la pasajul Basarab care este deschis pentru promenadă. Oricine va putea să ia la picior podul fiind o ocazie unică. Este „singurul moment când o vor putea face pe jos“ şi „îi asigur că merită“, a spus edilul. De mâine, de la ora 6.00, şi maşinile vor putea circula pe Pasajul Basarab. Pasajul Basarab are o lungime de 1,9 kilometri fiind dotat cu bretele de acces la pasaj şi rampe de acces, iar în zona Podului Hobanat a fost realizată staţia de tramvai şi este asigurată legătura cu staţia de metrou Basarab.

Va fi festival pe podTot astăzi, bucureştenii sunt invitaţi, de la ora 11.00, să participe la prima ediţie a „Bucharest Summer Parade“ care va avea loc pe Pasajul Basarab.
Pe pod vor defila: Fanfara Angelys, Fanfara Valahia, Fanfara Ploieşti şi Fanfara Jandarmeriei, dar şi motociclişti, maşini de epocă şi tunate, dar şi ansambluri populare şi angajaţi ai Poliţiei, Jandarmeriei şi Pompierilor. La finalul evenimentului care marchează inaugurarea Pasajului Basarab a fost programat şi un concert care va fi susţinut de Horia Brenciu în parcarea de la Carrefour. Şi pentru că va fi aglomeraţie mare, Regia Autonomă de Transport Bucureşti a anunţat că astăzi, între orele 9.00 şi 15.00, autobuzele 182, 205, 282, 105, 601, 635 vor circula pe trasee deviate.


Tramvaiul 34 va merge pe BasarabReprezentanţii RATB au anunţat ieri că, începând de mâine, linia de tramvai 34 va funcţiona pe traseul actual între Calea Vitan şi Banu Manta, apoi pe un traseu prelungit. Astfel, nou rută este pe Şoseaua Nicolae Titulescu, Pasajul Basarab, Şoseaua Orhideelor, Bulevardul G-ral Vasile Milea, Bulevardul Timişoara, Calea 13 Septembrie, Bulevardul Ghencea, până la terminalul Ghencea.
sursa adevarul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu