marți, 14 august 2012

Două căruţe s-au ciocnit frontal pe un drum naţional. Un om a fost grav rănit


Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din localitatea vasluiană Popeni, a ajuns în stare gravă la spital, după ce două căruţe s-au ciocnit frontal pe un drum naţional din judeţul Vaslui, potrivit Mediafax.



      Potrivit cercetărilor desfăşurate de poliţiştii vasluieni, accidentul a avut loc pe fondul nedotării corespunzătoare a celor două căruţe pentru a circula pe timp de noapte, ceea ce a făcut ca tinerii care conduceau atelajele hipo să nu se observe pe un drum neiluminat. În plus, în urma testării cu aparatul alcooltest, s-a constatat că ambii căruţaşi consumaseră băuturi alcoolice.
    "Tânărul de 27 de ani a căzut victimă a acestui accident după ce celălalt conducător de atelaj hipo a intrat pe contrasens şi a lovit cu oiştea într-unul dintre caii de la cealaltă căruţă. Cei doi căruţaşi nu erau echipaţi cu veste reflectorizante şi nu aveau nici căruţele echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente.

În urma testării cu aparatul alcooltest, s-a constatat că victima avea o alcoolemie de 0,47 mg/litru alcool pur în aerul expirat, iar cel care a provocat accidentul de 0,36 mg/litru alcool pur în aerul expirat", a declarat, marţi, responsabilul mass-media din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Loredana David.
În urma accidentului, tânărul de 27 de ani a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă Bârlad, unde a fost diagnosticat de medici cu "fractură antebraţ".

       În ceea ce-l priveşte pe celălalt căruţaş, acesta s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.


duminică, 12 august 2012

JOCURILE OLIMPICE s-au încheiat. România, pe locul 27 în clasamentul pe medalii

România a încheiat Jocurile Olimpice de la Londra pe locul 27 în clasamentul pe medalii, cu nouă medalii - două de aur, cinci de argint şi două de bronz.

SUA a câştigat cele mai multe medalii, 104, din care 46 de aur, 29 de argint şi 29 de bronz.
Tabloul complet al medaliilor este următorul:
1. SUA 46 (aur) 29 (argint) 29 (bronz) 104 (total)
2. China 38 27 22 87
3. Marea Britanie 29 17 19 65
4. Rusia 24 25 33 82
5. Coreea de Sud 13 8 7 28
6. Germania 11 19 14 44
7. Franţa 11 11 12 34
8. Italia 8 9 11 28
9. Ungaria 8 4 5 17
10. Australia 7 16 12 35

miercuri, 11 iulie 2012

Cătălin Măruţă face shopping

Cătălin Măruţă face shopping supravegheat din umbră! Vezi cu cine a mers la piaţă! Indiciu: nu e Andra!

        Pentru că este un om extrem de ocupat şi are de pregătit în fiecare zi câte o ediţie a emisiunii sale "Happy Hour", Cătălin Măruţă a ajuns să facă mai multe treburi în acelaşi timp.

Astăzi, vedeta TV a mers la cumpărături, într-un supermarket amplasat la două străzi distanţă de locuinţa sa, în compania bonei filipineze care are grijă de fiul său. Astfel, Măruţă a reuşit să facă "piaţa" şI să-i arate femeii care se ocupă de David, de unde poate să facă cumpărături rapid, ieftin şI cel mai aproape de casă.
Astăzi, aproape de ora 13, Cătălin Măruţă a fost fotografiat de către paparazzi CANCAN în compania unei femei pe care a plimbat-o cu maşina sa. Ajuns în faţa unui supermarket, Măruţă a parcat regulamentar, a coborât din bolid şI s-a îndreptat singur singurel spre intrarea din magazin, însoţitoarea sa preferând să rămână în maşină. După doar 15 minute, Cătălin a ieşit din supermarket ducând în mână o pungă în care a îndesat câteva croissante, pateuri şI alte nimicuri de ronţăit. Grăbit nevoie mare şI vorbind continuu la telefon, Cătălin s-a îndreptat spre maşină unde era aşteptat de însoţitoarea sa care s-a dovedit a fi nimeni alta decât bona filipineză care are grijă de fiul lui şI al Andrei, David, Cu acestă ocazie angajata lor a aflat unde se află cel mai aproape supermarket de casa lor şI de unde poate să facă cumpărături rapide.
www.cancan.ro

duminică, 8 iulie 2012

Rolls Royce, vândut la licitaţie cu 7,1 milioane de dolari

Un automobil Rolls Royce Silver Ghost a fost vândut cu suma de 7,1 milioane de dolari, stabilind astfel un nou record mondial de preţ pentru modelele vândute la licitaţie ce au fost create de această companie britanică.
Licitaţia, organizată de casa Bonhams în cadrul evenimentului Bonhams Goodwood Festival of Speed, a avut loc pe 29 iunie, informează huffingtonpost.com.
Fabricat în 1906, modelul Silver Ghost este cunoscut şi sub numele "The Corgi", pe care l-a primit după numele unei serii de jucării, afirmă publicaţia Daily Mail. Luxoasa limuzină a fost cumpărată prima dată în 1912 de John M. Stephens pentru o sumă ce echivalează cu aproximativ 1.200 de euro, afirmă casa Bonhams. Deşi acest model de lux era destinat uzului personal, multe dintre aceste automobile au fost transformate în ambulanţe, în timpul Primului Război Mondial, informează The Telegraph.
Automobilul, care poate să atingă o viteză de 60 de mile pe oră (96 de kilometri/ oră) şi poate să parcurgă 15 mile (24 kilometri) cu un galon (3,7 litri) de carburant. Farurile din faţă, farurile laterale, farurile din spate şi cauciurile sunt încă intacte.
Maşina a fost scoasă la vânzare după moartea ultimului ei proprietar, colecţionarul american John O'Quinn.
Casa Bonhams va scoate la licitaţie un alt automobil clasic - un model Mercedez Benz - în luna septembrie, iar preţul de vânzare a fost estimat la peste 2 milioane de dolari.


sâmbătă, 22 octombrie 2011

Radu Moraru despre criticul lui Huidu: "CTP a devenit procuror, psihanalist şi tata Omida" Mai mult: Radu Moraru despre criticul lui Huidu: "Cristian Tudor Popescu a devenit procuror, psihanalist şi tata Omida"

Radu Moraru a fost dezamăgit de atacurile jurnalistului Cristian Tudor Popescu la adresa lui Şerban Huidu. Editorialistul Gandul a afirmat aseară la Realitatea TV că Huidu nu ar trebui apărat şi că este totuşi un criminal. Această atitudine l-a nemulţumit pe Radu Moraru care a scris pe blogul său: "CTP a devenit procuror, psihanalist şi tata Omida""Naşul" nu înţelege de ce toată lumea dă în Huidu şi l-a criticat pe Cristian Tudor Popescu. "După ce i-a bagat la puşcărie pe marii corupţi ai României în urma unor investigaţii şi dezvăluiri senzaţionale, după ce a rezolvat misterul mortii lui Dumitru Tinu, împreună cu investigatorii colegi la Adevarul atunci, Corina Dragotescu şi Bogdan Chirieac, după ce a condamnat la sânge jeepanu’ lui Nistorescu si accidentul cu doua victime (în baia de acasă a fost cel mai vehement!), CTP revine halucinant pe IRealitatea si devine procuror, psihanalist şi tata Omida", scrie Radu Moraru pe blogul sau.

Acesta continuă: "Da, Huidu are pacate pe drumurile rutiere, da, are tupeu în emisiunile sale, dar de aici până să-l scoţi un criminal si o bestie care omoara oameni fără să ştii ce dracu’ s-a intimplat acolo, e o ticaloşenie! Nene CTP, nene Moraru sau nene Oricine, suntem cei mai buni şoferi din lume si nu avem nicio garantie pe lumea asta că nu putem să greşim intr-o buna zi! O secundă de neatenţie, ceva inexplicabil, poate sa ne transforme in criminali! Fara voie!!! Nene CTP, te lasi mâine de volan şi tot poţi să omori oameni, poate îi omori cu pixul şi cu fierea din articolele de presa".

Radu Moraru
(foto) încheie: "Lasati-l pe Huidu să stea în faţa Justitiei, pământene şi divine! Ce treaba are “televizorul din tanc” cu aceasta tragedie domnule Cristian Tudor Popescu? După ce omoară 3 oameni, credeţi că Huidu mai e om? Constat însă, cu tristeţe, că cei care se dau oameni pot deveni nişte fiare mult mai periculoase decât “bolizii” de pe DN".

Dan Puric, despre reportajul BBC: În propria mea ţară nu-mi faci tu mie ordine

Invitat la Realitatea TV, Dan Puric a vorbit despre reportajul BBC, în care un reporter a fost agresat de romii din Ţăndărei. "De ce ai intrat în satul ăsta, unde ăştia tocmai au furat? Şi la urmă mă judecă pe mine ca xenofob sau rasist. Şi o să spun eşti impostor. În propria mea ţară nu-mi faci tu mie ordine. Iar acum vine el şi-mi face mie ordine?", a declarat iritat Dan Puric.

Cine salvează România, cine împiedică dezvoltarea ţării sau ce se întâmplă cu noile generaţii. Sunt doar câteva dintre temele dicutate cu Dan Puric, în cadrul emisiunii "Realitatea te priveşte", la Realitatea TV.
Unul dintre subiectele de discuţie a fost şi presa, în special reportajul BBC, în care un reporter străin a fost agresat de romii din Ţăndărei.
"Trebuia, ăla de la BBC, eu am vrut să-i spun de atunci: ce cauţi, măi, nenorocitutle, de ce nu te-ai dus să vorbeşti cu un fost deţinut care a stat la Aiud, la Gherla, a stat unde vrei tu? De ce ai intrat în satul ăsta unde ăştia tocmai au furat. Şi la urmă mă judecă pe mine ca xenofob sau rasist. Şi o să spun eşti impostor. În propria mea ţară nu-mi faci tu mie ordine. Iar acum vine el şi-mi face mie ordine?", a spus iritat Dan Puric.
"Vreau să spun că, în primul rând, comunitatea de ţigani din România nu e toată aşa. Şi ei privesc responsabil fenomenele astea care se întâmplă. Sunt şi români care fură. Şi atunci trebuie văzut foarte echilibrat. Nu vedeţi că cei care sunt mai multiculturali dintre noi îi ghetoizează, îi trimit înapoi cu avionul şi sunt cei mai rasişti. Şi sunt şi preşedinţi de stat cu ocazia asta. Şi ne învaţă ei pe noi cum să ne facem...Noi am îndurat, am stat cu ei aici. Dacă sunteţi jurnalişti, cu o deontologie extraordinară, atunci identificaţi lucrurile aşa cum trebuie. Dumneavoastră spuneţi că autoritatea este slabă. Nu. Îi iertaţi şi le daţi posibilitatea să recidiveze. Autoritatea este criminală.  Ea trebuie culpabilizată, trasă la răspundere. Eu dacă o strig, eu şi aşa sunt o victimă a acestor autorităţi. Că la mine, oricum sunt nişte cretini care conduc cultura în ţara asta. Eu sunt o victimă", a mai spus el.

 afla mai mult

duminică, 16 octombrie 2011

HUIDU A AVUT ACCIDENT PE DN 1

             Serban Huidu, implicat intr-un accident rutier soldat cu 2 morti pe DN 1. Realizatorul tv, sotia si copiii sai nu sunt raniti grav. Politie: Accidentul s-a produs din vina exclusiva a lui Huidu, poate fi acuzat de ucidere din culpa.

Realizatorul tv Serban Huidu a fost implicat, duminica, intr-un accident rutier grav produs pe DN 1, in dreptul localitatii brasovene Timisul de Sus, anunta Mediafax. Masina de teren la volanul careia se afla Serban Huidu a intrat pe contrasens, ciocnindu-se cu un autoturism Dacia Logan care circula regulamentar. In urma impactului si-au pierdut viata soferul autoturismului Dacia Logan - un barbat de 65 de ani - si o femeie de 54 de ani, care se afla in dreapta soferului. O a treia persoana aflata in autoturismul Dacia Logan a fost ranita grav. Realizatorul tv se afla in masina impreuna cu sotia sa, cei doi copii si bona acestora.  CITITI ULTIMELE INFORMATII